Aruncam cu cuvinte, ne scufundam in ganduri cu atata usurinta si fara sa ne gandim la efectele acestora asupra noastra.
In ciclul acesta am ovulat “devreme”, in ziua 14. Spun devreme, pentru ca eu ovulez, de obicei prin ziua douazeci si ceva a ciclului. Si cu toate ca, din luna august ne aflam intr-o “pauza” de la bebe, pauza datorata in mare calatoriei mele in Romania, luna aceasta, dupa ovulatie, am intrat iar in “jocul” de ganduri si cuvinte ca poate totusi (cu toate ca ultima data cand am facut dragoste era cu vreo 5 zile inaintea ovulatiei) am ramas insarcinata. Am “stiut” ca nu sunt, dar totusi m-am lasat cu usurinta acaparata de acest joc. Simptomele au inceput sa vina in avalansa, cu o intensitate ametitoare. Imi era rau, pantecul ma durea – si in tot acest timp stiam ca eu imi provoc toata aceasta suferinta, dar nu aveam putere sa o opresc. Si in tot acest timp am simtit cum pantecull meu plange. Am avut nevoie de putere ca sa imi spun ca nu pantecul meu plange, ci eu plang, pantecul pur si simplu imi raspunde, de fapt tot corpul meu raspunde gandurilor mele. Cat am fost in Romania, nu am avut nimic, nici un simptom – sperantele si asteptarile nu si-au avut locul.
Azi dimineata, au inceput scurgerile maronii, semn ca menstruatia este aproape. Pentru cateva momente am simti dezamagire si durere. Dar a trecut. Si tot raul a disparut. Ma trezisem cu sperante si sani durerosi, imi era greu sa respir de durere. Cateva ore mai tarziu, sperantele s-au raspandit, iar sanii sunt moi si nu simt nici cea mai mica sensibilitate. Greata, depresia au disparut ca prin farmec. A ramas durerea fizica a pantecului meu, care incearca sa se tamaduiasca dupa o astfel de experienta. Simt cum toate celulele din corpul meu, prinse de gandurile mele, au fost intr-o continua asteptare. Acum inteleg si ele ca au asteptat degeaba si ca nu exista nimic. Si cu un oftat isi continua treaba, aceeasi treaba neintrerupta.
Sunt trista. Si plang. Un fel de mahnire inexplicabila, mai profunda si mai sfasiitoare decat durerea fizica a menstruatiei. Nu din cauza ca sunt dezamagita ca nu sunt insarcinata, nu din cauza acelei dorinte puternice de a da nastere unui vieti. Aceasta mahnire este atat de profunda ca o explicatie coerenta mi se scurge printre degete ca apa – si nu pot sa-i inteleg sensul. Singurul lucru pe care pot sa il fac este sa ma las cuprinsa de aceasta mahnire, fara sa ma impotrivesc. Sa las lacrimile sa-mi spele sufletul si sa las corpul sa se odihneasca. Ochii mei picura, nasul meu picura, pantecul meu picura. O furtuna de emotii ma cuprinde si ma scutura.
Si cu aceste ganduri intru pe forumuri, in cautarea unui sprijin – iar femeile de acolo vorbesc despre dezamagiri si griji, asteapta cu frica menstruatia, pe care ele o numesc cu atata usurinta “uratii”, “rusii”, “armata rosie”, “vrajitoarea”. Cele care sunt insarcinate, sunt cuprinse de alte griji si apeleaza cu atata usurinta la medicamente chimice si la teste si analize. Si in loc sa primesc sprijin ma simt cuprinsa si mai tare de furtuna de emotii.
Si ma intreb, printre hohote de plans, daca ele sunt stiu, simt ce influenta au aceste cuvinte si fapte asupra lor, asupra corpului lor, asupra vietii lor. Si ma intreb daca ele simt ca toate acestea le indeparteaza atat de mult de pantecul lor.
Draga femeie, cuvintele si gandurile si faptele si credintele tale iti influenteaza viata si corpul. Menstruatia este un semn de sanatate, de sfintenie. Fara menstruatie nu ar exista viata pe pamant. Menstruatia este o sursa de crestere personala, o sursa de echilibru si sanatate, o sursa de intelepciune. Iar noi ne suparam atunci cand vine ca iti doresti sa ramai insarcinata si ne suparam ca nu vine atunci cand o sarcina este ultimul lucru pe care il doresti in viata ta. Si folosim cuvinte atat de grele pentru a descrie aceasta sfintenie care se naste din esenta feminina.
Iar tu femeie draga ce porti in pantecul tau o viata, incearca sa inchizi ochii si sa ai incredere si sa asculti. De fiecare data cand iei o “portie” de progesteron sintetic (fara sa ai nevoie de el – doar pentru a fi “sigura”, doar din dorinta de a nu “rsica”) ii spui corpului tau ca nu ai incredere in el. De fiecare data cand inghiti iar si iar un Non-spa, doar pentru ca uterul tau iti spune ca se transforma si creste (si aceasta transformare este urmata de senzatii si chiar durere), tu de fapt ii spui acestuia sa taca, nu vrei sa il auzi – nu fiecare durere inseamna pericol, inseamna contractie. De fiecare data cand grija si nesiguranta te indreapta spre un alt ecograf, spre un alt test, ii spui corpului tau ca nu ai incredere in el, ii spui bebelusului tau ca nu ai incredere in el. Iar aceasta viata care creste in pantecul tau primeste mai mult decat hrana (nutrienti si oxigen) de la tine. El deasemenea este hranit cu credinta ta, cu neincrederea (sau increderea) ta, cu grijile si fricile si cuvintele si gandurile tale. Inchide ochii si asculta – vei primi tot ce ai nevoie.
Si cu aceste cuvinte ma reintorc la viata mea, la cuvintele mele, la gandurile mele. Si nu pot sa nu ma gandesc, ca, cu toata constiinta mea (awareness – suna atat de bine in engleza acest cuvant), cu toata increderea, credinta, mandria, rabdarea si dragostea in mine, in corpul meu, in viata, in univers, in spirit – totusi inca, dupa aproape doi ani, nu sunt insarcinata. Sunt sanatoasa, traiesc aproape zi de zi asa cum vreau – dar nu sunt insarcinata. Si atunci cum pot eu sa ajut si cum vei gasi tu puterea sa imi asculti gandurile, sa imi citesti randurile??? Si singurul raspuns pe care il gasesc este: Da vreau sa fiu insarcinata din toata fiinta mea, fiecare celula a corpului meu si fiecare particula a sufletului si mintii mele isi doreste acest lucru. Dar nu asi schimba nimic din viata mea de pana acum. Si ceea ce imi ramane de facut este sa imi continui drumul in care eu am atata incredere, sa imi impartasesc gandurile si sa fiu alaturi de tine pe drumul tau.
Impartaseste acest articol:
Puterea cuvantului si a gandului
Aruncam cu cuvinte, ne scufundam in ganduri cu atata usurinta si fara sa ne gandim la efectele acestora asupra noastra.
In ciclul acesta am ovulat “devreme”, in ziua 14. Spun devreme, pentru ca eu ovulez, de obicei prin ziua douazeci si ceva a ciclului. Si cu toate ca, din luna august ne aflam intr-o “pauza” de la bebe, pauza datorata in mare calatoriei mele in Romania, luna aceasta, dupa ovulatie, am intrat iar in “jocul” de ganduri si cuvinte ca poate totusi (cu toate ca ultima data cand am facut dragoste era cu vreo 5 zile inaintea ovulatiei) am ramas insarcinata. Am “stiut” ca nu sunt, dar totusi m-am lasat cu usurinta acaparata de acest joc. Simptomele au inceput sa vina in avalansa, cu o intensitate ametitoare. Imi era rau, pantecul ma durea – si in tot acest timp stiam ca eu imi provoc toata aceasta suferinta, dar nu aveam putere sa o opresc. Si in tot acest timp am simtit cum pantecull meu plange. Am avut nevoie de putere ca sa imi spun ca nu pantecul meu plange, ci eu plang, pantecul pur si simplu imi raspunde, de fapt tot corpul meu raspunde gandurilor mele. Cat am fost in Romania, nu am avut nimic, nici un simptom – sperantele si asteptarile nu si-au avut locul.
Azi dimineata, au inceput scurgerile maronii, semn ca menstruatia este aproape. Pentru cateva momente am simti dezamagire si durere. Dar a trecut. Si tot raul a disparut. Ma trezisem cu sperante si sani durerosi, imi era greu sa respir de durere. Cateva ore mai tarziu, sperantele s-au raspandit, iar sanii sunt moi si nu simt nici cea mai mica sensibilitate. Greata, depresia au disparut ca prin farmec. A ramas durerea fizica a pantecului meu, care incearca sa se tamaduiasca dupa o astfel de experienta. Simt cum toate celulele din corpul meu, prinse de gandurile mele, au fost intr-o continua asteptare. Acum inteleg si ele ca au asteptat degeaba si ca nu exista nimic. Si cu un oftat isi continua treaba, aceeasi treaba neintrerupta.
Sunt trista. Si plang. Un fel de mahnire inexplicabila, mai profunda si mai sfasiitoare decat durerea fizica a menstruatiei. Nu din cauza ca sunt dezamagita ca nu sunt insarcinata, nu din cauza acelei dorinte puternice de a da nastere unui vieti. Aceasta mahnire este atat de profunda ca o explicatie coerenta mi se scurge printre degete ca apa – si nu pot sa-i inteleg sensul. Singurul lucru pe care pot sa il fac este sa ma las cuprinsa de aceasta mahnire, fara sa ma impotrivesc. Sa las lacrimile sa-mi spele sufletul si sa las corpul sa se odihneasca. Ochii mei picura, nasul meu picura, pantecul meu picura. O furtuna de emotii ma cuprinde si ma scutura.
Si cu aceste ganduri intru pe forumuri, in cautarea unui sprijin – iar femeile de acolo vorbesc despre dezamagiri si griji, asteapta cu frica menstruatia, pe care ele o numesc cu atata usurinta “uratii”, “rusii”, “armata rosie”, “vrajitoarea”. Cele care sunt insarcinate, sunt cuprinse de alte griji si apeleaza cu atata usurinta la medicamente chimice si la teste si analize. Si in loc sa primesc sprijin ma simt cuprinsa si mai tare de furtuna de emotii.
Si ma intreb, printre hohote de plans, daca ele sunt stiu, simt ce influenta au aceste cuvinte si fapte asupra lor, asupra corpului lor, asupra vietii lor. Si ma intreb daca ele simt ca toate acestea le indeparteaza atat de mult de pantecul lor.
Draga femeie, cuvintele si gandurile si faptele si credintele tale iti influenteaza viata si corpul. Menstruatia este un semn de sanatate, de sfintenie. Fara menstruatie nu ar exista viata pe pamant. Menstruatia este o sursa de crestere personala, o sursa de echilibru si sanatate, o sursa de intelepciune. Iar noi ne suparam atunci cand vine ca iti doresti sa ramai insarcinata si ne suparam ca nu vine atunci cand o sarcina este ultimul lucru pe care il doresti in viata ta. Si folosim cuvinte atat de grele pentru a descrie aceasta sfintenie care se naste din esenta feminina.
Iar tu femeie draga ce porti in pantecul tau o viata, incearca sa inchizi ochii si sa ai incredere si sa asculti. De fiecare data cand iei o “portie” de progesteron sintetic (fara sa ai nevoie de el – doar pentru a fi “sigura”, doar din dorinta de a nu “rsica”) ii spui corpului tau ca nu ai incredere in el. De fiecare data cand inghiti iar si iar un Non-spa, doar pentru ca uterul tau iti spune ca se transforma si creste (si aceasta transformare este urmata de senzatii si chiar durere), tu de fapt ii spui acestuia sa taca, nu vrei sa il auzi – nu fiecare durere inseamna pericol, inseamna contractie. De fiecare data cand grija si nesiguranta te indreapta spre un alt ecograf, spre un alt test, ii spui corpului tau ca nu ai incredere in el, ii spui bebelusului tau ca nu ai incredere in el. Iar aceasta viata care creste in pantecul tau primeste mai mult decat hrana (nutrienti si oxigen) de la tine. El deasemenea este hranit cu credinta ta, cu neincrederea (sau increderea) ta, cu grijile si fricile si cuvintele si gandurile tale. Inchide ochii si asculta – vei primi tot ce ai nevoie.
Si cu aceste cuvinte ma reintorc la viata mea, la cuvintele mele, la gandurile mele. Si nu pot sa nu ma gandesc, ca, cu toata constiinta mea (awareness – suna atat de bine in engleza acest cuvant), cu toata increderea, credinta, mandria, rabdarea si dragostea in mine, in corpul meu, in viata, in univers, in spirit – totusi inca, dupa aproape doi ani, nu sunt insarcinata. Sunt sanatoasa, traiesc aproape zi de zi asa cum vreau – dar nu sunt insarcinata. Si atunci cum pot eu sa ajut si cum vei gasi tu puterea sa imi asculti gandurile, sa imi citesti randurile??? Si singurul raspuns pe care il gasesc este: Da vreau sa fiu insarcinata din toata fiinta mea, fiecare celula a corpului meu si fiecare particula a sufletului si mintii mele isi doreste acest lucru. Dar nu asi schimba nimic din viata mea de pana acum. Si ceea ce imi ramane de facut este sa imi continui drumul in care eu am atata incredere, sa imi impartasesc gandurile si sa fiu alaturi de tine pe drumul tau.